Prima blogger-iţă pe care am cunoscut-o

O cunosc de la facultate, adică de la USM, Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării. A fost prima din grupă care şi-a creat blog. Un eveniment rar pe acele timpuri. Acum îmi este cea mai bună prietenă + Cristina! Ok! Eu vreau să scriu despre prima blogger-iţă pe care am cunoscut-o. Zina Esepciuc,despre ea este vorba. Acum este studentă în Bucureşti la Şcoala de Televiziune şi Film „Tudor Vornicu” , specialitatea Tehnic. I-am promis în cadrul unui proiect despre blogosferă ca voi face un material cu ea. Vă doresc lectură plăcută!

 Mi-am creat primul blog pe 31 mai 2009 cu scopul de a arhiva materialele jurnalistice pe care le realizam la facultate. Atunci abia revenisem din Polonia, unde împreună cu corul „Lira” al USM am luat premiul I la un concurs şi simţeam nevoia de a povesti publicului larg despre aceasta. Aşadar, prima postare pe blog a fost un reportaj despre victoria corului „Lira” în concursul din Polonia. La momentul dat, nu prea înţelegeam ce înseamnă blogging şi unicii bloggeri pe care-i cunoşteam atunci erau Alex Lebedev şi Eugeniu Luchianiuc.

Precum am menţionat mai sus, scopul iniţial al blogului era de a depozita undeva materialele realizate la facultate şi, deoarece obişnuiam să scriu despre tinere talente, blogul meu treptat se „înfrupta” cu texte şi interviuri cu tineri artişti din RM.  Ulterior, am început să postez şi cîteva texte în care se abordau teme personale. Iar anul trecut, postările mele conţineau mai puţin text şi mai mule fotografii realizate de mine. În opinia mea, o imagine poate spune mai mult decât o mie de cuvinte.

Tema dominantă a blogului meu este cultura, dar de ceva timp mă gîndesc la un nou concept al blogului cu o tematică mult mai vastă. Nu vă dezvălui toate detaliile, dar pot să afirm cu certitudine că va fi despre tot ce e frumos din punctul meu de vedere. Şi da, nu voi scrie niciodată despre politică, deşi ştiu că postările cu astfel de topic aduc un trafic foarte bun.

Sunt adepta calităţii, ceea ce înseamnă că nu-mi place să postez des şi „despre nimic” doar ca să am cît mai mulţi vizitatori. Blogul meu are un public ţintă, un public fidel, ceea ce mă bucură foarte mult. În 2011 am fost „blogger în vacanţă”. Am postat foaaaaaaaarte rar din motiv că eram prizoniera tezelor şi examenelor de licenţă. Mai există un motiv: NEdorinţa de a fi catalogată drept „încă un blogger”. Această „nedorinţă” a apărut în urma exploziei uriaşe de bloggeri în RM, care au răsărit pe net ca ciupercile după o ploaie în Hiroshima. Sper că aţi înţeles figura de stil. Dacă să vorbim despre periodicitate, postez atunci când am ce spune sau arăta.

Cititorul acestui material  nu va descoperi nimic nou, dacă spun că bloggingul are un impact din ce în ce mai mare asupra societăţii. Însă măsura în care influenţează acest fenomen oamenii din jurul nostru, în opinia mea este relativă. Depinde la ce tip de societate ne referim. Dacă e să vorbim despre utilizatori activi ai internetului, care la rîndul lor sunt şi cetăţeni activi, atunci pot să spun că în cazul dat impactul este evident. Drept exemplu putem lua activitatea bloggerilor în aprilie 2009, cu ajutorul cărora societatea a reuşit să realizeze o schimbare majoră în ţară.

Am creat acest blog din dorinţa personală de a promova tinerele talente şi tot ce e frumos pe această lume. Din păcate cunosc puţini bloggeri care gîndesc la fel. Marea majoritate „blogguiesc” pentru că „aşa e la modă” şi pentru că aceasta este una dintre modalităţile cele mai ieftine şi accesibile de a cîştiga popularitate într-o perioadă scurtă de timp.Nu-mi amintesc să fi avut feedback-uri originale, dar sunt flatată de fiecare dată când o persoană necunoscută îmi zice „Tu eşti Zina Esepciuc? Am citit cîteva articole de-ale tale care mi-au plăcut foarte mult.”În afară de asta, am primit cîteva mesaje de la vizitatorii blogului meu, în care mă mulţumeau pentru faptul că anume pe pagina mea au găsit informaţii pe care nu le-au găsit în altă parte.

Cred că este o echidistanţă între blogosfera feminină şi cea masculină. Diferenţele sunt evidente doar în tematica postărilor. Partea masculină preferă temele politice, pe când partea feminină postează poezii, articole despre fashion şi mai puţin despre tot ce e negativ. Mie îmi plac toate tipurile de bloguri. Le răsfoiesc cu cea mai mare plăcere. Vreau să le doresc tuturor blogger-ilor inspiraţie şi diacritice!

 PS: www.zinaesespciuc.com  este adresa unde puteţi lectura toate creaţiile acestei domnişoare. Sunt sigură că reacţiile post lectură vor fi din cele mai tari!

Read More...

Sep

24

2011

Mărunţişuri mari

Îmi place să dăruiesc bucurie, să văd oamenii din jurul meu zîmbind şi mă bucur că am posibilitatea să o fac în fiecare zi. Nu. Nu va urma un text plin de floricele, metafore şi sintagme abstracte şi plictisitoare, ci o simplă relatare a unei zile ordinare din viaţa mea, dar plină de cadouri, zîmbete, cărţi şi multe-multe fleacuri foarte awesome (cum ar zice Fluturaş).

Introducere

De ceva timp m-am împrietenit cu nişte fete foarte drăguţe şi deştepte, care acum îşi fac studiile în anul I la facultăţile de jurnalism din Chişinău. Eu, ca o absolventă a unei astfel de facultăţi şi ca o domnişoară cu suflet mare (nu vă gîndiţi la prostii), am decis să le ajut să facă primii paşi în domeniul mass-media+universitate. Ce înseamnă asta… Le dau sfaturi care ar putea să le ajute în evitarea unor eventuale greutăţi pe care le oferă viaţa de student la FJŞC. Eu am făcut destule bazaconii, de aceea nu vreau ca aceste fete drăguţe şi gingaşe să mergă pe o cărare care seamănă leit cu drumurile de pe traseul Bălţi-Sculeni, de exemplu.

Let’s begin

Eu, Daniela Caraiman şi Cristina Evtodii – treimea care a invadat astăzi o cafenea din capitală cu multe cărţi şi “xeroxuri” de-ale mele din anul I de fac. Ceilalţi vizitatori ne priveau cu nişte mine stranii. Era şi normală reacţia lor. Acum rar vezi fete de 20 de ani făcînd schimb de cărţi… în cafenele. Plăcerea mea cea mai mare am simţit-o în momentul în care am prezentat fetelor cărţile şi conspectele mele, pe care ulterior le-am şi dăruit. Mai mult decât atît, le-am oferit şi nişte broşuri despre sănătatea reproductivă, pe care le-am păstrat încă din momentele când eram voluntară la Societatea de Planificare  a Familiei din Moldova. Sper să le fie de folos informaţiile tipărite şi “zubrite” cu plăcere cândva de mine.

Un alt mărunţiş plăcut au fost cele două “păhare” de Café Latte, pe care îl ador nu numai pentru gustul ciotkos (apropo, faceţi cunoştinţă cu noul meu cuvînt parazit “ciotkos”), dar mai ales momentului în care zahărul se “înneacă” în “înghiţitura” spumei. Mmm… ia să încercaţi!

Al treilea mărunţiş, care mi-a provocat şi un pic de şoc a fost că am primit în dar o floare hand made pentru înfrumuseţarea părului ca semn de mulţumire din partea Danielei. A fost şocant, deoarece, cît (nu) ar fi de straniu, nu mă pot obişnui să primesc daruri.

Cerculeţ pentru Fluturaş

S-ar părea că plăcerile spirituale şi-au văzut sfîrşitul odată cu pupăturile de adio cu Daniela şi Cristina. Însă dacă te vezi cu Alex alias Fluturaş, nu poţi să scapi de emoţii pozitive. Cu el şi cu minuNata Andreev ne-am întîlnit la expoziţia Paper Girl de la galeria Artium. Cu molia mea dragă şi proaspăt frizată (Hallelujah!) m-am întîlnit pentru a-i oferi un cerculeţ din “rîdzînă” numit brăţară (aşa cum îi place lui), procurată special pentru el în timpul călătoriei mele la Moscova din această vară. După asta Alex m-a torturat cu setul standard de întrebări pentru absolvenţii de universităţi, la care am rîs cu ecou.

Încheiere

 :) :) :) :) :) :) :) :) :) :) :) :) :) :) :) :) :) :) :) :) :)

…da eu nu am scris-o

P. S. – 1. Aceasta este o primă încercare a mea de a scrie ceva personal pe blog, de aceea nu fiţi prea duri în critici, mai ales că nupentru asta am scris postarea. Vă doresc un week-end cît mai ciotkos!

2. Expresia “mărunţişuri mari” nu-mi aparţine mie, ci Liliei Ojovan.

Read More...

Pentru cei care nu ştiu ce fel de meserie mai este şi asta, explic. Tehnicianul dentar este persoana care face dinţi, la propriu :) Protezele pe care le poartă buneii, bunicuţele voastre şi oamenii care nu au avut norocul de a-şi păstra dinţii de la natură, sunt făcute anume de tehnicienii dentari în cămăruţele mici ale stomatologiilor. În timpul sejurului meu la Moscova, am avut posibilitatea să vizitez laboratorul în care lucrează cumnatul meu. L-am surprins lucrînd. Dezordinea “artistică” şi atmosfera de lucru din acea încăpere mi-au părut atît de interesante încît mi-am permis să fac şi un mini-fotoreportaj cu iPhonul. Din păcate nu am reuşit să aflu mai multe detalii, pe care aş putea să le descriu într-un text. Oamenii lucrau, nu vroiam să-i deranjez. Această postare este mai mult pentru prietenii mei care au studiat/studiază medicina/stomatologia. Dragi prieteni, vizionare plăcută şi să aveţi dinţi sănătoşi :)

Read More...